Mi-ar placea sa-mi vad primarul blogger
Da. Primarii ce-ar avea daca ar avea un blog? Le dau eu frate subdomenii, se rezolva, ii ajut eu daca nu au oameni, in fine. Nu ar fi bine ca un primar sa aiva un blog? Lumea incepe sa foloseasca din ce in ce mai mult Internet-ul, fenomenul blogging e in floare si cu putin interes iti faci o imagine clara drept om politic. Mie mi-ar placea sa imi trec primarul la Google Reader si sa stiu ce-a mai facut pentru orasul meu sau… daca abordeaza lucrurile dintr-o perspectiva mai personala, tot e bine. O sa stiu mai multe despre el si o sa stiu de ce ar trebui sa-l votez sau nu la urmatoarele alegeri.
De ce ar avea primarul blog cand presedintele Romaniei isi activeaza site-ul doar in campanii si referendum?
Prietena ma intreaba mirata daca primarul ar avea timp pentru blog. La inceput am contrazis-o, de ce n-ar avea timp sa scrie un paragraf pe zi, scris de el sau de un om al lui? Dar mi-am adus aminte de Bobby Voicu si Victor Ciutacu la Vorbe Grele in care sesizau cum Basescu isi activeaza siteul doar in momente favorabile, in momente in care n-are incotro pentru ca trebuie sa-i creasca voturile si ca doar Adrian Nastase se comporta ca un blogger, scriind despre plecarile sale si experientele sale. Dar totusi, de ce nu si-ar face un blog? Stiu ca majoritatea celor care voteaza nu stiu de notiunea de blog insa populatia cunoascatoare o sa creasca. Eu tin mult ca primarul sau viitorul meu primar sa faca multe pentru noi, votul meu conteaza, votul nostru conteaza.





1 Comentariu, Comentariu or Ping
GCAD
Mda … si mie mi-ar place ca primarul sa detina un blog pe care sa scrie zilnic …
Nov 21st, 2007